Capitolul 6 Mda. Plec.

M-am trezit cu mult dupa ora pranzului. Gandeam ceva mai limpede, desi nesiguranta ocupa unul din locurile fruntase.
Aveam de gand sa-i spun lui Valerie despre planul meu. Speram ca macar ea ma va sustine.
M-am imbracat in graba fara sa ma gandesc cu ce si am mers spre camera prietenei mele. Am reusit sa nu ma ciocnesc de usi, iar cand am ajuns, Val era pe jos, stand cu picioarele incrucisate, ochii inchisi, cu castile in urechi cu volumul dat la maxim, am banuit, pentru ca se auzea si in exterior destul de clar melodia celor de la AC/DC, Back in black.
Am batut-o usor pe umar, iar ea a deschis imediat ochii si a aruncat castile pe birou.
-Ma asteptam sa vii, zise ea pe un ton ingrijorat.
-Mda. Ce-a zis Anna m-a cam pus pe ganduri. Dar nu reusesc nicicum sa le descurc. Vreau sa...gandesc. Vreau sa fiu ibera si sa nu-mi pese de nimic. Vreau sa...
-...pleci. Te cunosc prea bine. Eram sigura ca vrei sa petreci un timp cu tine insati fara presiune sau priviri intrebatoare.

Oh, Doamne! O iubeam pe Val. Niciun repros, doar pura compasiune, intelegere. Stiam ca nu-mi va mai fi asa greu sa-i spun lui Ethan cu ea de partea mea.

Am luat-o de mana si am mers ca prin vis-ca nu stiu cum am ajun acolo-in camera iubitului meu. Era un fum gros si intunecat ca si norii ce se vedeau prin fereatra deschisa si parea ca se roteste in jurul lui Ethan, iesindu-i si din urechi.
M-am asezat langa el si i-am zis tot ce aveam in minte mecanic fara sa ma uit in ochii lui. Ii privisem atatia ani, dar dintr-o data simteam ca ma voi topi daca ii voi privi; eram ca o adolescenta care se indragosteste pentru prima oara si nu stie daca "el" o place. Si-l priveste pe ascuns, si-l doreste langa ea, vrea sa vada cum s-ar simti in bratele lui, cum i-ar simti buzele impletindu-se cu ale ei, dar de fapt, nici nu indrazneste sa-l priveasca in ochi.

Eu il tineam de mana, dar priveam catre ceea ce se putea numi o zi frumoasa: niste nori negri ce pareau razbunatori, ce pareau ca se pravalesc peste lume, o ceata care nu te lasa sa vezi la 5 metri in fata, te invaluia si numai daca scoteai capul pe fereastra. Era o zi frumoasa pentru ca nu ploua; era o zi inspaimantatoare pentru mine. O zi a deciziilor.

Ethan a acceptat decizia mea fara sa se planga; mi-a zis ca ma iubeste si ca ma va astepta chiar de ma voi intoarce peste 5 ani.

Am coborat si sub privirile dezaprobatoare ale Amandei mi-am recitat monologul, incercand sa pun si ceva sentimente in el, ca sa par mai convingatoare. Nu am reusit. Vocea imi era goala, pe fata mea nu se regasea nicio emotie, aratam ca un mort viu. Sau cel putin asa ma simteam; Goala si fara scop. De parca mergeam intr-un loc din care nu mai aveam scapare. Dar stiam ca asta trebuie sa fac si nu aveam de gand sa ma razgandesc.
Amanda nu a comentat. Desi mi se parea dezamagita, mi-a dat binecuvantarea si a recunoscut ca e mai bine sa--mi pun ordine in ganduri, sa fiu sigura de sentimentele si dorintele mele inainte de a face o gresala.

Astfel, oarecum usurata ca familia nu ava nimic impotriva, am luat-o pe Val de mana si am inceput sa-mi fac bagajul. Am luat o multime de haine. aproape doate pe care le aveam. Toate combinatiile ciudate, rochiile, blugii extrem de scurti sau stramti si bocancii...toate hainele de care eram indragostita. Am umplut cateva geamantane numai cu garderoba si accesoriile.Nu stiam cat va dura calatoria mea de regasire,asa ca voiam sa fiu pregatita pentru orice va urma.

Am coborat pregatita in sufragerie, unde se afla toata lumea. Ethan avea ochii umezi; n-am reusit sa-i privesc decat pentru un moment dupa care am zambit jenata si am mers sa ii imbratisez pe Amanda, Anna, Sophia si Daniel, care sosise in dimineata aceea. Toti ma priveau tristi si am vazut ca pana si cel mai rece membru al familiei, Anna, plangea. Mi-am luat la revedere de la Peter, bucatarul, si de la Dakota, menajera, si am mers spre garaj impreuna cu singurele persoane de la care nu imi luasem inca, nu putusem sa imi iau la revedere.

Ma imbracasem destul de gros, dar tremuram toata. Un fior rece mi-a strapuns inima cand am vazut lacrimile stralucitoare ce curgeau necontenit pe obrajii lui Valerie si mi-am dat seama ca si eu aratam la fel de distrusa. M-a imbratisat in cel mai sfasietor mod posibil: ne-am strans cat am putut de tare pentru cateva minute care pentru mine nu insemnasera decat un moment.
-Sa nu ma uiti, mi-a zis ea cu vocea ragusita.
Am zambit printre lacrimi.
-Promit. Mi-a facut cu ochiul si s-a dat la o parte. Acum Ethan se afla in fata mea. M-am fortat sa-l privesc in ochi si am gasit acel sentiment de pura adoratie si devotament.

S-a apropiat de mine si m-a sarutat cu disperare. Bratele sale puternice m-au strans iar buzele sale se impleteau intr-un mod violent, dureros, dar care ma faceau sa vreau mai mult, cu ale mele. S-a indepartat incet iar Valerie s-a asezat langa el. I-am imbratisat inca o data pe amandoi si fiecare mi-a dat cate un sarut pe frunte.
-Sa te intorci repede, mi-au zis in tandem.
Am tras aer in piept si am privit catre Impala pe care o iubeam atat de mult. Stand in continuare cu spatele la ei, am adunat toata forta pe care o mai aveam si am zis:
-Da. Atunci cand voi fi pregatita. Pana atunci, la revedere. Va iubesc.

Si zicand acestea, m-am urcat in masina fara sa mai astept raspuns, mi-am sters lacrimile si am iesit din garaj.
..............................................................
Scuzati, va rog marimea imaginilor, dar am vrut sa se vada bine:D
De asemenea, scuzati intarzierea cu care am postat capitolul.
Sper sa va placa! Va rog, comentati!