Thursday, July 28, 2011

Capitolul 1-Amintiri

Eram in camera lui Ethan si asteptam sa se intoarca cu blestematul ala de pachet cu tigari. Ma simteam putin ciudat stiind ca din cauza mea s-a apucat de fumat, dar mandra pentru ca am fost si motivul maturizarii sale. Am zambit melancolica in timp ce lasam amintirile sa-mi invaluie mintea.

M-am nascut in iarna anului 1985. Desi am trait alaturi de parinti pot spune cu inima deschisa ca as fi preferat sa fiu orfana. Iata de ce: tatal meu lucra pana tarziu si il vedeam destul de rar.Mama a renuntat la locul sau de munca atunci cand a ramas insarcinata cu mine si a vrut sa-mi dea o educatie cum putini au parte. In incercarea ei de a ma face o domnisoara cum a fost si ea exagerarile si-au facut loc si ma batea din ce in ce mai des. Pe masura ce cresteam, deveneam baietoasa, rea, tocmai opusul a ceea ce isi dorea mama. Satula de criticile  si de mereu prezentele comparatii ale mamei, la varsta de 16 ani la inceputul vacantei de vara am fugit de acasa. Am hotarat sa ma angajez la un restaurant in londra, departe de mama si certurile continue. Am fost primita foarte bine datorita puterii mele de convingere si frumusetii mele. Am un par lung, de un negru mai intunecat decat noaptea,(cand am implinit 18 ani l-am vopsit rosu) ochii foarte, foarte albastri si o silueta de care sunt mandra.

La un momentdat, o doamna ce parea foarte bogata si cam de varsta mamei mele a inceput sa frecventeze restaurantul in care lucram. De fiecare data cand ma vedea o ciudata expresie de tristete i se citea pe chipul frumos si usor ridat. Am vazut-o numai singura, ceea ce m-a facut sa cred ca era vaduva. Spre marea mea surprindere, intr-o zi a aparut alaturi de un domn-sotul ei, am presupus-si trei copii: un baiat blond ce parea mai mic decat mine si doua  fete: una, cam de varsta mea, iar cealalta, cu mult mai mica. Doamna Kennedy-caci asa o chema, dupa cum am aflat mai tarziu, mi-a facut semn sa ma apropii. M-a rugat sa ma asez la masa alaturi de ei.

 -Multumesc foarte mult, doamna, dar sunt in timpul serviciului si nu ar fi prea frumos daca mi-as parasi postul.
Cu un zambet destul de retinut-dar tot zambet, ce naiba!-doamna a insistat sa ma asez si m-a asigurat ca nu vor fi probleme cu seful.

Cu putina timiditate dar si foarte intrigata de motivul pentru care eu,o biata chelnerita de 16 ani fusesem invitata sa stau la masa alaturi de cea ai bogata familie din oras, m-am asezat pe scaunul liber din stanga doamnei si mi-am permis sa ma uit mai atenta la membri familiei. Doamna Kennedy era blonda si avea ochii de un maro foarte cald;era frumoasa, desi cateva cearcane se vedeau pe tenul ei perfect machiat. Domnul Kennedy era un barbat diferit de sotia sa:el era foarte inalt,ea mignona.El brunet, ea blonda.El cu ochii verzi, iar ea, caprui.
Copiii nu semanau intre ei desi frumusetea era o trasatura definiorie pentru membri familiei din cate observasem.Baiatul, despre care atunci am aflat doar ca-l chema Ethan, era blond, cu tenul palid, fara pistrui si barbia ascutita. Era foarte timid, asa ca nu i-am putut afla decat numele. Sora lui cea mare avea parul de culoarea carameleului lichid, ochii erau caprui la fel ca ai mameii sale, catva pistrui pe nasul delicat si buzele pline si frumoase. Cea mica avea cam 10 ani, am presupus eu. Cu un par castaniu inchis, aproape brunet si ochii albastri ca si ai mei, se potrivea al naibii de bine in peisajul pe care il constituia familia Kennedy. Ce cautam eu acolo?

Atunci doamna m-a interrupt din reverie si a inceput un fel de…discurs…sau monolog?bleach!am incercat sa fiu atenta.
-Ma numesc Amanda Kennedy, iar el este sotul meu, Daniel. Iar copiii…si a inceput sa-I arate pe fiecare pe masura ce le pronunta numele:
-…Ethan,si arata spre baiatul blond care nu facu nico miscare, ci continua sa-si priveasca farfuria cu mare interes
Valerie, iar fata cea mare imi darui un zambet.
si Anna. Micuta ma privea cu mare interes in timp ce-mi facea vesela cu mana.
-Eu ma numesc Evanna Johnson si ma bucur sa va cunosc, am spus eu calma.Nu as vrea sa fiu nepoliticoasa, insa as putea afla motivul pentru care suntem la aceeasi masa?
Atunci doamna Kennedy a inceput sa-mi insire o multime de cuvinte pe care eram prea lenesa sa le ascult, dar din  care am inteles ca voiam sa ma…adopte. What the fuck?
-Pp-poftim? De ce vreti ca o fata ca mine sa locuiasca cu…dumneavoastra? Maama ce incercare patetica de a spune ce simt, ma gandii eu.
-N-ai vorbit cu nimeni in afara de cuvintele chelner-client. M-a facut sa ma gandesc ca poate nu ai familie…Dar mai bine spune-ne povestea ta.

Astfel am inceput sa le relatez cum ma trata mama, cum vroia sa faca din mine ceea ce nu eram si, cum, in sfarsit, am fugit de acasa.Trecusera 2 luni de atunci si nu era niciun indiciu ca eram cautata. De fapt, am reusit sa iau legatura cu tata in timp ce el era la serviciu si i-am zis ca sunt bine, ca ma poate vedea, daca vrea. Acasa n-am sa ma intorc.

Doamna Kennedy m-a privit cu un amestec de mila si dojana, dar nu spuse nimic. Dupa cateva minute de tacere si meditatie, mi-a spus ca va veni maine impreuna cu sotul sau sa ma ia.
-Doamna Kennedy, va multumesc pentru compatimire, dar nu as putea niciodata s a traiesc pe munca altcuiva.
-Nici sa nu aud, domnisoara! Vei creste alaturi de copiii nostri, spuse doamna in timp ce se ridica de la masa.Si sa nu-mi mai spui doamna Kennedynu sunt atat de batrana.De acum noi suntem Amanda si Daniel.Ne vedem maine, mai spuse si-mi strecura in palma o bancnota dubla fata de cat valora nota de plata.

De atunci am trait alaturi de ei. Am fost trimisa la scoala si am fost placuta de noua familie. Imi iubeau firea:vulcanica. Ma supar repede dar nu tine mult. Am devenit o femeie puternica si independenta careia nu-i este  frica de nou. Imi place ploaia, imi place sa lenevesc intreaga zi pe canapea, iar noaptea sa ies si sa petrec pana imi rup tocurile. Oriunde ies atrag toate privirile;fie ele masculine ori feminine. Amanda mi-a cultiva frumusetea asa ca iti e imposibil sa nu ma admiri daca ma intalnesti pe strada.

Am facut psihologia la indemnul Amandei. Cica mi se potriveste al naibii de bine. Nici eu nu stiu ce sa zic. Imi place sa-mi analizez propria persoana, dar sa ma fi angajat ca psiholog si sa ascult problemele stresatilor din Londra ar fi fost pura tortura. In timpul trecut de la terinarea liceului, m-am imprietenit cu Ethan, timidul si superbul baiat Kennedy. M-am inteles perfect cu el, chiar daca e cu doi ani mai mic decat mine. Este un tip misterios alaturi de care nu te poti plictisi. Isi impune punctul de vedere in fata oricarui nenorocit-nenorocit pentru ca i-a iesit in cale si cu greu mai poate scapa de logica baiatului asta. Imi mai place si pentru ca sunt printre singurele persoane care se pot lauda ca il cunosc pe Ethan Kennedy. La fel de misterioasa, i-am fost prietena si i-am modelat personalitatea dupa a mea. Nu suntem la fel- drace, semanam, dar suntem complet diferiti.
 In ziua in care a implinit douazeci de ani, la scurt timp dupa ce am terminat facultatea, mi-a marturisit ca ma iubeste. Eu, deloc romantica, si cu vreo cateva duzini de baieti refuzati pe motivul ca nu sunt la fel de buni ca si mine, i-am spus ca sentimentul e reciproc. Il iubeam,nu obsesiv, dar il puteam vedea usor ca pe un iubit.

Un ciocanit disperat in usa m-a trezit din visare. “Ethan”, am zambit eu in sinea mea mergand cu obisnuita lene catre usa. Am deschis; Ethan se afla in fata mea superb ca intotdeauna avand o usoara expresie de enervare pe fata.
-Smith ramasese fara tigari, spuse pe un ton sec. A trebuit sa merg pana am gasit alt chiosc disponibil la ora asta. Evaluandu-mi fata, zise ironic:ma gandeam ca ai adormit. La cearcanele alea, e de asteptat.

I-am dat la o parte parul rebel ce-i acoperea o parte din oachii aia superbi si i-am sters ironia de pe fata cu un sarut. Cand mi-am indepartat fata de a lui, nu mai era nimic care sa-i umbreasca frumusetea. Doar dragostea si o usoara ameteala adorabila i se mai citea pe chip.
--Ce ai facut cat am lipsit eu? Intreba Ethan.
M-am intors cu spatele la el si am mers incet spre fereastra. Negrul noptii ma fascina, ma calma, imi dadea putere. De asta aveam eu nevoie pentru a vorbi despre trecut.
-Ma gandeam la ce-a fost…cum eram si ce am devenit…multumita mamei tale.

Atunci incercarea mea patetica de a-mi expune sentimentele fu intrerupta de un planset. Nu venea din casa ci de undeva de afara. Mi-am ridicat privirea scrutand intunericul ce mi se desfasura in fata ochilor si am distins o silueta alba. Speriata, m-am uitat repede la Ethan, a carui expresie imi confirma ca si el o vazuse pe fata in alb. Cand am vrut sa ma uit mai bine, fata nu mai era.

-Ethan!Eva! se auzi o voce ascutita din josul scarilor-a Amandei, bineinteles.
-DA! Am raspuns noi la unison si am inceput sa alergam razand si dand uitarii pentru moment silueta ciudata.

Valerie si Anna erau deja in sufragerie, la fel si Daniel si sotia lui.
-Acum ca suntem toti aici, am o veste pentru voi, spuse Amanda senina. Nepoata mea si verisoara voastra, arata ea spre noi, se va muta aici. Mama sa a murit de 10 ani, iar tatal sau nu o mai poate intretine. Am convenit sa o crestem aici, alaturi de voi. Stim ca se va dezvolta mai mult decat excelent. Acum, se intoarse ea spre mine si Ethan, vreau sa imi faceti o favoare.
Am privit-o cu luare-aminte. Oare ce vroia de la noi?

Cu un zambet si putina severitate in glas, Amanda zise:
-Vreau ca voi doi sa nu fumati in prezenta ei. Este prea mica si nu vreau sa fie influentata de pe  acum

Doar atat? am zambit in sinea mea. Ma asteptam sa ne ceara sa plecam din casa pe motiv ca nu mai e spatiu, sau poate sa ne despartim ca vrea sa-l combine pe fie-su cu micuta…cum o cheama? O alta voce din mintea mea zise: duh, Eva! Sunt veri…ce minte mai ai si tu!

-Cum o cheama pe micuta? M-am trezit eu vorbind.
-Numele ei este  Sophia Bledel si are 14 ani. Maine  dimineata va pleca din Sunderland si va fi aici pe la orele pranzului. Vreau sa fiti treze, si ne privi pe mine si pe Val cu subinteles.
Eu si sus-numita mea prietena ne-am inabusit chiotele si am plecat spre dormitoarele noastre.

Asa deeeci. Vom avea o alta sora. Eu si Val nu eram foarte incantate de aceasta noua perspectiva din cauza antipatiei noastre pentru copiii mici. Dar avea paisprezece ani. Da, asa e, nu ne va da batai de cap. Poate doar Amandei, reflectam eu in timp ce mergeam spre dus. Apa fierbinte ma facu sa  uit de orice ganduri ma stapaneau-fie de curioase la adresa Sophiei, fie dragastoase la cea a lui Ethan.

Am avut grija sa-mi incui gandurile ca sa pot adormi repede si m-am bagat in pat. La ora 23:00. Wooow! Dimineata m-am trezit la o ora la care in mod normal sunt adancita in vise. 08:00. Uitandu-ma la ecranul telefonului am vazut chipul frumos si ochii albastri ai lui Ethan urmarindu-ma. Poza asta e asa de…vie.
 Am coborat cu obisnuita lene din pat si mi-am tarat picioarele spre baie. M-am imbracat intr-o pereche de pantaloni bleumarin cu talie inalta, o camasa alba si mi-am pris parul intr-un coc dezordonat. O singura privire pe ferestra m-a determinat sa-mi iau si un sacou-norii prevesteau ploaie. Am privit rezultatul in oglinda mandra de imagine.

In sala de mese, sau cum naiba s-o fi chemand erau numai Amanda si Valerie. Am rugat-o pe menajera sa-mi aduca micul dejun si am mancat in liniste. Dupa ce m-am plictisit de tacerea impusa de Amanda la masa(ma rog, doar cand nu e Ethan), am chemat-o pe Val la o plimbare prin gradina.

Ma privi cu luare-aminte si apoi spuse cu siguranta in voce:
-Ceva nu e in regula cu tine.
 Am mentionat cat o iubesc? Ma cunoaste atat de bine, ma intelege si ne iubim. Fizic nu semanam, dar suntem pe aceeasi lungime de unda. Este puternica, neinduratoare si stie cum sa obtina ce-si doreste.
-Mda, super, se vede? Spusei cu enervare.
-Te mai cunoaste cineva ca si mine? A, da, Ethan. Banuiesc ca el deja stie care-I treaba, asa ca, toarna!
 I-am povestit ce vazusem cu o seara inainte.
-Desi nu ma priveste, ma simt ciudat in legatura cu asta.
Val ma privi de parca o luasem razna, dar nu mai zise nimic. Ramase ganditoare, asa ca mi-am scos pachetul cu tigari m-am holbat furioasa la el timp de cateva minute. Tacuta mea prietena se trezi in sfarsit din vizare si-mi zise pe un ton glumet:
-O sa ia foc daca te mai uiti asa la el.
-Taci! Am sfatuit-o si apoi am luat-o de mana mergand cu viteza spre terasa in timp ce picaturile de ploaie faceau misto de mine.

Am privit cerul cu luare-aminte. Avea o ciudata nuanta cenusie. Eram obisnuita cu ploaia, doar locuiam in Anglia, dar cerul de azi era prea de tot.. Norii aia uriasi parca veneau catre mine si-mi faaceau in ciuda. Motivul, nu-l stiu exact, dar ma simteam prea ciudat ca sa caut si logica.Val mi-a observat preocuparea si mi-a zis:
-Da si pe mine ma ingrijoreaza-mai ales dupa ce mi-ai zis dimineata. Haide sa mergem, Sophia trebuie  sa soseasca.

Am cerut cate o cafea si ne-am asezat alaturi de Amanda in fotoliile commode din sufragerie. Era o camera primitoare. Mobila era in culori calde, peretii vopsiti in alb, efectul era foarte linistitor si in scurt timp trancaneam vesele uitand de ciudateniile intamplate.


...........................................................................
Primul capitol! Scuzati greselile si comentati! Hope you like it!

        

10 comments:

Law said...

e un inceput bun...imi place:X
oare cine era tipa??
scrie cat mai repede capitolul 2:D:P

Stephenie Nyx said...

Mersii:X e placut sa te incurajeze cineva, mai ales ca e prima mea poveste!

eeniemeeniepunk said...

ai niste idei absolut geniale...tine.o tot asa!...astept capitolul dooooi:X

stephany said...

Hei ! Ti-am citit blogul si ai inceput cu dreptul . Adica chiar imi place primul capitol .
Si stiu ca ficul meu nu e chiar atat de bun , dar as vrea sa-mi spui ce parere ai despre un alt fic pe care il scriu : http://stephanyblog-stefany.blogspot.com/2011/07/povestirile-unei-tinere-1.html Astept sa-mi spui ce parere ai !

Bibby-Ellen said...

Felicitări! Sincere felicitări. Acesta este un început cu adevărat bun, un prim capitol extrem de promiţător. :X E prima ta poveste...? Căci narezi foarte bine, cuprinzi atenţia cititorului în frazele tale consistente. Pot spune că deja îmi plac personajele tale. Aştept, totuşi :)), să văd cum îţi ies paragrafele reflexive, descrierile detaliate ale simţirilor - bine, asta în cazul în care ai de gând să presari şi cu aşa ceva povestea; eu sunt o adeptă nebună a lucrurilor de genul...
Mă repet, este excelent acest început. Keep going, te citesc cu mare plăcere! :*:*

stefanik04 said...

Super capitol
Ai inceput foarte bine
Ai niste idei chiar orginale,dupa cate vad si asta e in favoiarea ta
Sunt curioasa ce e cu aia in alb,cum va fi pe viitor relatia ei cu Ethan si cum se va intelege cu Sophie,sau ce se va intampla la venirea ei...:)
Sunt foarte curioasa si ma bucur ca teai apucat sa scri:)
Bafta in continuare:)
sI IMAGINEA BLOGULUI E CHIAR FAINA:)

Stephenie Nyx said...

O, Doamne! Multumesc foarte mult! Da, este prima me poveste si sunt nespus de fericita ca va place:X Uhhhh sun foarte fericita ca BibbyEllen, scriitoarea primului fic citit de mine, MVNC ma felicita cu atata entuziasm. Sincere multumiri si sper ca urmatorul capitol sa va fie pe plac

wildillicious said...

Este exceptional pentru o prima poveste!Ai talent si povestea pe care o scrii are o logica in sensul ca poate fi urmarita cu lejeritate!
Hurry up and post the next chapter!
Kisses!

dincolodeamurg said...

Wow, Stefy, m-ai uimit cu adevarat :O
sunt foarte fericita ca ai inceput sa scrii...stilul tau se muleaza perfect pe sufletul meu, asa ca astept cu nerabdare urmatorul capitol....
despre poveste, ce sa zic, ca si prima impresie: foarte mult mult mister! imi place, cu toate ca ma si deconcentreaza...dar astept cu nerabdare continuarea...cand vine? :D

te pupic si nu te descuraja...de ce a durat atat pana sa incepi sa scrii...? imi place mult stilul si imi place ca insisti asupra descrierilor emotiilor personajului principal.

te pupic:*

emma said...

este un prim capitol foarte interesant :) mie una mi-a captat atentia. sunt curioasa cine era fata in alb...
astept urmatorul :*