Tuesday, January 10, 2012

Capitolul 9-Ganduri gri si reveniri

Eram ametita. Ceasul imi arata 6:00 am si ma gandeam ca visez. Nu m-am trezit niciodata atat de devreme. Ciudat era faptul ca mintea imi era limpede, dar totusi eram confuza.
Mi-am facut o cafea tare si n-am pus niciun pic de zahar. Am luat-o pe terasa. Era o dimineata cu multa ceata si stropii foarte marunti de ploaie te infiorau. 

M-am imbracat destul de subtire si mi-am pus si niste ochelari de soare tocmai ca sa-i arat vremii ca nu-mi pasa.
Clar, nu mai aveam mult pana la nebunie. Am luat o inghititura de cafea si m-am starmbat. Prea…pura pentru gustul meu. Am baut-o incet in timp ce fumam o tigara; atunci am observat ca mai era un om la fel de nebun ca si mine; de fapt, o fata. Eram singurele care stateau afara pe vremea aceea, numai ca ea se plimba pe langa straturile ce odata continusera flori. Acum pareau la fel de mohorate ca si restul tabloului, in care, iritata, am observat ca ma potriveam. 

Cu tot cu ochelarii mei de soare, melancolia ce razbatea din fiecare por al pielii mele ma aducea fortat in acea penibila imagine de care imi doream cu toata fiinta  sa scap.

Am coborat repede curioasa si am descoperit cine se plimba pe afara. Era o fata cu parul chiar mai de rosu decat al meu, lung. Pe capul ei parea ca scrie FLACARI! STINGE-MA! Si era micuta, mult mai scunda decat mine. Desi era imbracata ciudat, puteam obsreva cu usurinta ca liniile corpului sau erau delicate. Avea o tigara in mana si tragea cu nesat. Scotea fum ca si un horn. Atunci m-am gandit ca la varsta ei n-ar trebui sa fumeze. Dar abia acum imi dau seama ca eu fumez de la 16 ani. Dar chestia e ca roscata nu avea 16 ani, dupa cum aveam sa aflu ulterior.

M-am asezat la una din mesele cele mici si am continuat sa o privesc. Isi ridica din cand in cand privirea catre cer si ofta. Nu stiu daca ma vazuse si ma ignora, sau era atat de cufundata in ciudatul ritual incat nu ma observase, dar nu a dat semne ca este constienta de prezenta altei fiinte pana cand ploaia aceea marunta s-a transformat intr-una mai puternica. Atunci am strigat catre ea:

-Hei! Iti plangi de mila?
-Nu toti facem asta? M-a surprins ea cu un glas ragusit. Pana atunci nu mi-as fi putut imagina cum o astfel de voce poate iesi dintr-un corp atat de mic. Statea acolo, in bataia ploii si ma privea.
-Haide, vino aici, nu cred ca vrei sa te uzi, am spus surprinsa. Asta mica parea nebuna de-a binelea.

A venit cu un aer foarte natural si s-a asezat langa mine.
Vazand ca o pereche de ochi mari, negri si foarte frumosi ma privesc fara caldura, fara expresie, am spus cat am putut de rece:
-Ma numesc Evanna. Tu…
-Natasha.

Am facut ochii mari. Era un nume destul de neobisnuti in Anglia, rusesc din cate stiam. Probabil expresia fetei mele chiar era haioasa, pentru ca Natasha a zambit senina si mi-a zis ca e rusoaica. M-am uitat mai bine la ea si am descoperit o frumusete enorma, dar pamanteana, nu ca a trioului al carui formatanti pareau aterizati de pe alta planeta. Noua mea prietena mignona avea trasaturi foarte frumoase: nasul ii era mic, ochii, desi negri ieseau in evidenta prin adancimea lor. Buzele, nu foarte mari, se potriveau perfect fetei sale.
 Mi-o puteam imagina cu usurinta coafata elegant si band un ceai cu regina, desi hainele ei aratau clar nonconformism si o oarecare nepasare.

-Vrei sa vii cu mine? A zis ea vesela. Imi amintea de cineva, la fel de diafana, si cu acelasi aspect de “fugit de la nebuni”, dar nu imi puteam da seama cu cine.
Hotarata sa scap de mine si de gandurile care nu-mi dadeau pace, am hotarat sa-i fac pe plac. Calatoria mea nu avea sa fie facuta degeaba. 
-Daca-mi zici si unde…
-…ai sa razi, insa habar n-am. Am chef de ceva, insa nu ceva anume. Nu sunt nebuna, daca asta aveai in minte, adauga ea vesel. Surprinzator, sau poate nu, nu ma gadeam la asta.
-Cati ani ai? Porumbelul mi-a iesit din gura inainte sa apuc sa ma gandesc la el; nu-mi prea placeau intrebarile directe. Mi se parea ca te inlantuie si incomoditatea intr-o relatie (de orice fel) abia creata este total inutila.

-Doua’sapte, zise ea sec. Chestia asta imi aminti de Orphan. Brusc, zambetul ii reveni pe fata si zise:
-Nu vrei sa…ne cunoastem mai bine? Nicio schimbare, niciun muschi al fetei nu fusese miscat, insa mie intrebarea asta mi se paruse cel putin ciudata.
-Nu esti lesbi, nu? I-am trantit-o eu din nou. Gosh!!! Ochii aia negri ma facusera sa nu pot ascunde nimic.
-Nope. Se inrosise putin si am reusit sa mormai o scuza.
-Imi place spontaneitatea, asa ca nu ma deranjeaza intrebarile tale. Iesim deseara in oras? Girls night, alea alea. Conduc eu:D

De parca puteam refuza. Am ales sa accept, un colt al mintii mele fiind speriat ca roscata  ar putea sa ma atace cu un cutit la miezul noptii urland si scotand din bobocul de trandafir ce-i alcatuia gura un mwahaha ca si in desene. Pana si mie imi venea sa rad. 

Am gonit acel gand si am mers spre alimentara din apropiere, iar Natasha, spre camera ei. “Sau…poate merge sa ingroape un cadavru” zise vocea din capul meu. Nu mi-am putut inabusi un chiot. Daca ma vedea cineva razand singura si, poate raspunzandu-le intr-o zi vocilor din cutiuta mea cea roscata n-ar fi zis nici pas, ci m-ar fi bagat direct in camasa de forta.

Mi-am compus o expresie serioasa si am intrat in magazinul ordonat si de pe rafturile caruia ma atragea varietatea de vinuri. Era o idee buna sami innec amarul. Amintindu-mi de experienta neplacuta cu prafurile, am alungat acel gande din minte si mi-am indreptat privirea catre laditele cu legume si am cules de acolo niste castraveti si cativa kiwi din care aveam de gand sa fac o super salata. Puteam sa pariez ca nu as fi gasit asa ceva la restaurant. 

Am iesit din mini-market cu capul in jos incercand sa ma feresc de burnita care inca pica sacadat dintre norii cenusii ce acoperisera soarele. Mergand repede dornica sa ajung in camera mea calda si uscata, m-am lovit de cineva. Nu, nu genul acela de lovitura cand protagonista cade si i se imprastie cumparaturile, ci o lovitura in urma careia protagonista-eu-ramane cu sacosa in brate, dar e la numai un pas de a se lovi cu capul de ciment. Numai ca amabila persoana de care ma lovisem m-a prins de o mana si m-a pus pe picioare. 

Dupa ce m-am redresat, m-am uitat la chipul celui ce ma ajutase. Era baiatul reprezentant al grupului super. Ochii sai erau incredibil de frumosi. Aratau ca doual tuneluri intunecoase, nesfarsite. Raceala lor patrunse pana in adancul sufletului meu si ma facu sa ma gandesc la Ethan. La imensa iubire ce ne lega, ochii lui albastri ca safirul, stralucitori ca doua astre; la parul sau blond in care se jucau atat de fascinant razele soarelui si la expresia sa blanda in timp ce dormea. Totul, toate aceste amintiri erau in antiteza cu superbitatea ce se infatisa inaintea ochilor mei.

Si dintr-o data am devenit constienta de cat de caraghios aratam. Imbracata cu haine de vara si ochelari de soare, nemachiata intr-o zi innorata si cat se poate de mohorata.
El zambi. Era…superb.
-Scuze, am reusit eu sa articulez. Ar trebui sa fiu mai atenta.
Pana atunci ma analizase cu o expresie amuzata si vedeam cum incerca sa-si stapaneasca rasul.
-Nu-I nimic, si eu sunt cu capul in nori.

 * * * 
Andras P.O.V.

-Scuze a zis ea putin jenata. Era adorabila, asa cu o expresie de caprioara speriata si imbracata de parca nu stia pe ce planeta aterizase.
Incercand sa nu rad, i-am marturisit ca al meu cap nu prea vrea sa se dezlipeasca de nori si a clipit incurcata, dar doar pentru un moment. Imediat isi seta o privire rece, de luptatoare, intimidanta pe care nici macar eu n-o puteam induiosa sau stapani. Fascinant…prea multe chestii fascinante la un simplu om. De la parul ei rosu natural dar care nu ascundea o fata plina de cosuri sau aparat dentar, la ochii sai de culoarea cerului si pana la vocea calma ce intra in antiteza cu purtarea nepasatoare; de la respiratia ei calda, pana la aroma de lavanda ce o invaluia si pe care o puteam simti de la metri distanta. Totul era fascinant si invaluit intr-o oarecare aura de mister…si foarte enervant.

-Ar cam trebui sa plec, zise ea calma. Nu vroiam s-o las, mai ales acum cand era atat de aproape de mine. Ii puteam usor atinge tenul alb, tanjeam sa fac asta, sa simt acea catifea transparenta sub reaceala degetelor mele. In schimb, am reusit sa ma eliberez de vraja safirelor din ochii sai si m-am dat un pas in spate.

-Sigur, poate…dar ea plecase deja. Nu mergea prea repede, insa nici nu dadea semne ca-si regreta plecarea. Prezenta mea nu o afectase deloc…O alta enigma fascinanta. In minte imi rasuna numele sau, ca si cum cineva striga de acolo, de la mansarda “Evanna! Evanna, Eva…Si totul devenea mai negru, mai trist. Sufletu-mi se stranse si o amaraciune ce nu putea fi descrisa il inconjura, construi noi ziduri in juru-i, ziduri de ceata groasa ce nu puteau fi patrunsa de nicio minte. Poate doar de a ei. 

Incepu sa ploua si eu simteam ca pur si simplu imi lipsea vlaga pentru a opri acest fenomen nesuferit. Stateam pur si simplu nemiscat si priveam in urma ei, desi fugise demult si acum proabil se incalzea in camera ei cu miros de lavanda.

Eram indragostit? Imposibil. Nu stiam ce inseamna asta, desi ceea ce simteam acum nu mi se mai intamplase niciodata. Atatea intrebari fara raspuns, atatea enigme in ochii azurii si reci, atatea dorinte. Se pare ca imi gasisem nasa.

Am mers spre apartamentul nostru si acolo am dat de o Lamia ce aproape ca scotea fum pe nas.

 * * *

Astarte P.O.V.

Un zgomot m-a trezit. Si asta spune ceva, deoarece demonii, cand dorm, intra intr-o transa foarte andance si se despart de trupurile lor. Atunci colinda peste tot si patrund in corpurile slabe, de unde fura vitalitatea.

Asa ca, probabil zgomotul acela putea trezi si mortii, insa noroc ca Andras protejase fonic apartamentul imediat ce l-a cumparat. Am mers tiptil, iar in sufragerie era o scena de toata frumusetea.
 Lamia era transformata intr-un sarpe. Ochii ii erau rosii si imi inspirau o frica mult mai mare decat de obicei. Era o cautatura salbatica ce nu zabovea ncic macar 30 de secunde intr-un loc. Capul uriasului sarpe facea miscari sacadate intr-o incercare disperata de a-l musca pe Andras. Acesta din urma isi crease un scut puternic insa vedeam cum vitalitatea lui scadea si, implicit, puterea. Speriata, am incercat sa ignore oribilele zgomote facute in lupta celor doi si m-am concentrate pe scutul meu. O miscare foarte proasta, pentru ca din pricina ei, Lamia m-a observat. Asta paru sa ii creasca furia si se avanta inainte sa ma pot apara in vreun fel.

 M-a muscat de gat. Simteam cum veninul imi arde pielea, cum imi ameninta vitalitatea si cum imi intuneca simturile.
Simteam ca de data asta nici macar Andras nu ma poate salva, eram in agonie pura, venele imi zvacneau si simteam cum sangele se prelinge intunecat pe pielea mea alba.

 * * *

Eva P.O.V.

Uimita de ciudata intalnire si de cum acel baiat parea hipnotizat de mine, am mers acasa, mi-am mancat linistita salata si am scos netbook-ul din valiza. Primisem un mail de la Val. Imi spunea ca le lipsesc si ca Amanda era sa faca infarct din cauza unei petreceri-monstru date de Ethan. Da, chiar se potrivea.
Alaturi erau atasate cateva fotografii: Una cu prietena mea, din nou uimitoare prin lipsa de…haine ciudate si una cu Ethan in masina. Lacrimi stateau sa-mi ude obrazul, dar mi-am facut curaj si le-am indepartat. Nu era o despartire permanenta si aveam sa-i revad. Cat de curand insa, nu stiam.
O alta fotografie ma infatisa pe mine. Mi-o facuse Val in prima primavara petrecuta  la familia Kennedy. Pe atunci era pasionata de fotografie, iar eu eram modelul sau. Aveam cam saptesprezece ani pe atunci insa chipul meu trada mai putini.

Ceasul meu de masa gotic arata ora 9 am. Aveam o intreaga zi la dispozitie si nu stiam ce pot face: sa citesc un roman lung cat o zi de post, sa ma uit la un film si sa risc sa ma plictisesc, sau sa fac o plimbare. Toate acestea imi dadeau un sentiment de melancolie.

 Am decis ca nu mai vreau sa lancezesc, asa ca mi-am luat o rochita vesela, imuna fiind la vremea urata. Eram rezistenta si puteam sa ma imbrac asa si in iezul iernii.

Cu zambetul pe buze, am mers la baie, mi-am facut un dus rece, iar cand am trecut prin fata oglinzii am privit imaginea mirata. De obicei aratam perfect, insa acum pielea mea aducea cu cenusiul cerului si parul imi era neingrijit.

 Am fugit contrariata la valiza si in timp ce scotoceam dupa produsele mele de ingrijire am descoperit o fotografie din vremea in care mergeam la scoala. Cred ca aveam in jur de 11 ani cand fusese facuta poza si expresia mea nu trada nicio grija.

Am clipit si, cuprinsa de amintiri, m-am aranjat si am imbracat rochita in dungi. Am combinat-o cu niste sandale cu toc inalt.
M-am intors in baie si am inceput sa ma machiez. Uram culorile ostentative, mai ales in timpul zilei, asa ca m-am aranjat pentru a arata bine, sa fiu din nou stralucitoare. Cu toate ca nu era campleta frumusetea mea fara superbul Ethan care sa ma acompanieze. Totusi, imi puteam face un nou prieten care arata superb, si asta numai socializand.

Am zambit numai la gandul superficialitatii mele. Intotdeauna judecam omul dupa aspect, desi deseori nu vedeam paiul din propriul ochi. 

Fereastra infatisa in cer mai senin decat acum jumatate de ora. Norii se retrageau parca speriati, fiind in concordanta cu starea mea de spirit. Razele soarelui isi faceau aparitia sfioase si imi incalzeau fata prin fereastra deschisa.

In acel moment mi-am dat seama ca viata e frumoasa, este usoara. Trebuia doar sa traiesc clipa, sa stiu sa pretuiesc fiecare moment, sa fiu vesela si a ma gandesc numai la partile pozitive.

Senina, mult mai binedispusa, am luat o geanta mare din uriasa mea colectie, am cules cheile din buzunarul gecii si am iesit fericita aproape alergand catra Impala mea cea draga. 

..............................................................................................

Hey! Am muncit din greu la acest capitol, cel mai lung de pana acum Sper sa nu fi exagerat si sa va placa. Va rog, comentati,  imi face placere sa va citesc criticile sau aprecierile.
Pana la urmatorul capitol va las un super cantec:



Va pup dulce!
UPDATE: am adaugat-o pe Natasha la rubrica personajelor: aici

12 comments:

allexandra said...

Îmi place capitolul mult! Sunt curioasă dacă obsesia(nu te speri dacă o numesc aşa, nu?) lui Andras pentru Eva va continua, dacă Astarte va trăi(eu sper că da) şi cum va continua povestea.
mulţi pupici, melodia e cu adevărat grozavă:D
allexandra

Law said...

imi place asa mult cum scrii...
capitolul e grozav,plin de acea 'magie' care ii farmeca pe cititori:D

Nyx said...

Merci mult, fetelor! Ma bucur enorm ca va place:X

Zdwuby said...

Imi place stilul tau de a scrie..ma atrage...si ei bine..povestea m'a cam prins...vreau si continuare:))..faci o treaba buna , continua:)

Nyx said...

Multam, Zdwuby;)

stephany said...

Waw ! Nu pot sa cred ca Andras e ... indragostit . Sau ... poate ... vrajit ? E chiar ciudat , si sunt sigura ca Eva e speciala . Nu m-ar mira sa fie si ea vrweun demon , sau macar sa aiba o puterea ... ceva .
Superb capitolul si ... abia astept next-ul !

Kisses :X

Anonymous said...

Este minunat...sh chiar deloc surprinzator..cum iti folosesti imaginatia...pe care uh..sigur o ai din plin....creativitate...frumusete..strategie..drama..romantism...sh foarte multe altele...te caracterizeaza...sh nu o zic pentru ca esty colegutza meah:*...ci ptr ca acesta este adevarul...oricum..asta o stiai sh uh ...dar am tinut sa afle toty ..cat de minunata esti..sh mai ales..prin stilul tau..pe mn una m-ai fermecat..ma simt norocoasa ca imi esti colega...sh ma ales prietena...continua tot asa..Te pwpiK dulke:*:*

Anonymous said...

Este minunat ..cum iti folosesti creativitatea..sh desigur..nu este de mirat..acest lucru...ai un stil aparte..care ...pe mine unul ma fermecat...foarte frumos capitolul sh stiu sigur ca toate pe care le vei publika...vor fi ..chiar.. mai frumoase..;)

LoStInDr3aMs said...

imi place foarte mult povestea ta:D acum nu mai stiu sigur cu cine as vrea sa ramana la final:cu Ethan sau Andras...grea decizie,cu toate ca as inclina spre Andras,adika oe bune el este un demon.povestea ar fi mult mai misto si mi se pare mult mai romantic;cu toate ca mai e shi cotofana aia pe acolo si vad ca i-a cam pus gand rau Evei;un alkt lucru care imi plk este ca povestea este complexa...nu se limiteaza doar la 2-3 personaje,plus ca e un pik complicata,mai ales chestia aia cu oglinda...
in orice caz posteaza repede ca sunt curioasa sa vad continuarea:d
si poate vrei sa treci si pe la blogul meu:)

Nyx said...

Voi terce si pe la tine, sigur:)
Curiozitate: cotofana e Lamia sau Astarte?:))

LoStInDr3aMs said...

cotofana????cine alticneva decat Lamia....n-o sufar...sper ca protagonista noastra sa-i vina de hac...dak nu vin eu si-mi fac o geanta din piele de sarpe:)):)):)) asta dak nu te superi sa-ti ciopartesc unul dintre personaje:d
app cand postezi?
p.s.:vezi ka am postat primul capitol.astept sa vad care iti este opinia:d

Nyx said...

Loool:)) Uite, chiar acum lucrez la noul capitol, trec pe la tine imediat ce il termin:D
Cat despre Lamia...hm, nu vreau sa-ti schimb parerea despre ea. Ma bucur ca va da senzatia de nesuferita:D Am reusit sa va implic in poveste! Yaaaaay!