Capitolul 11-Hotarata sa trec peste

Evanna P.O.V.

Barbatul si-a luat imediat mainile de pe mine si a zambit vinovat, raspuns la expresia contrariata de pe chipul meu.

-Ar fi trebuit sa-mi dau seama, murmuura el putin dezamagit. Apoi, ca si cum il intrerupsesem din adanci cugetari, isi drese vocea.

-Scuze, vina mea, continua el amabil. Nu poti avea incredere in niciunul dintre ei.

Imi scapase mie ceva? Despre ce naiba vorbea? Ar fi trebuit sa stiu cine erau acei “ei”? Se astepta sa-i raspund, insa dupa cateva clipe in care n-am putut deschide gura, si-a continuat sirul aberrant de afirmatii neobisnuite.

-Singura care te poate ajuta ese femeia cu parul rosu.

-Prietene, tu realizezi ca eu sunt roscata, nu?

Ma privi de parca nu isi daduse seama de asta pana acum. In ochii lui era o lumina ciudata-un amestec de mila, compatimire si iubire-nimic romantic, totusi.

-Tine minte ce-ti spun: raspunsurile sunt la femeia cu parul rosu. Incerca sa continue, dar vocea ii disparu; puteam vedea incercarea disperata de a-mi mai spune ceva.

Un puternic miros de gaz m-a facut sa tresar; imi intepa nasul, iar ochii imi lacrimau. Am coborat alarmata din masina, insa pretioasa mea bijuterie nu patise nimic. Dezorientata si putin iritata pentru ca nu gaseam motivul mirosului neplacut, am urcat inapoi si am pornit motorul. Am murmurat cateva injuraturi la adresa visului. Ma lasase mahmura si cu o dorinta de nestavilit sa aflu cine era tipul de acolo.

Picuri de ploaie timizi au inceput sa inmoaie trotuarul. Mergeam fara sa stiu unde anume; confuzia plutea ca un nor in aerul inchis din interiorul masinii.

Mi-am dat seama ca voiam sa ajung la hotel inainte sa se insereze. Cerul mohorat nu imi arata momentul zilei, insa ceasul de pe bord m-a facut atenta: dormisem mai putin de jumatate de ora.

Si mai dezorientata, am sporit viteza incercand sa scap de gandurile ce mi se roteau in jurul piulitelor.

Pe cand ma alaturam traficului foarte aglomerat al unei dupa-amieze de marti, visul avut cu doar cateva minute in urma a iesit pe nesimtite din mintea mea, lasandu-ma sa ma buur de privelistea creata de ploaie. Putinii pietoni ce probabil sperau la o zi insorita fugeau care-ncotro sa se adaposteasca.

Am dat drumul la radio, insa muzica nu era pe placul meu. Am lovit in butonul de stop putin cam prea tare si am incercat sa fredonez; nu prea aveam voce buna.

La urmatorul semafor o coada intreminabila de masini se desfasura in fata-mi, asa ca mi-am permis sa rascolesc printre CD-uri pana am gasit o compilatie multumitoare. M-am cufundat in ritmul celor de la Thiry Seconds to Mars si pana am ajuns eu insami la stop, dadeam un adevarat concert in masina.

Cand am coborat, am observat ca aerul era ceva mai rece decat de dimineata. In timp ce imi scoteam pungile pline de cumparaturi, am remarcat si cenusiul ingrijrator al cerului. Norii erau mari, iar vantul gemea infiorator printre crengile copacilor ce se inclinau jalnic.

Parca de fiecare data cand confuzia si nelinistea isi faceau loc in sufletul meu, vremea se transforma intr-o oglinda. Asa era si inainte sa plec de la familia Kennedy.

Scuturand din cap, am fugit inauntru si am trecut pe la bar sa-mi iau cele trebuincioase penru prepararea unui cocktail.

Pe un scaun mult prea inalt pentru ea se afla Natasha. Privirea mi-a zburat in mod involuntar la nuantele sangerii ale parului ei salbatic strans intr-o impletitura neobisnuita.

Era atenta la tigara ce aproape-i aredea pielea de creta, asa ca am reusit sa o evit fara sa-i dau notive de ingrijorare.

Cand am ajuns in apartament, m-am schimbat si am inceput sa fluier vesela. Ploaia se oprise, iar cateva raze de soare isi faceau loc timid printre nori.

Mi-am preparat mai binedispusa decat in ultima vreme bautura si am savurat-o lasandu-mi mitea sa zburde.

Un ciocanit usor in usa m-a trezit din visare. Inainte ca eu sa ma ridic, sau ca macar sa spun “Intra!”, musafirul meu a intrat in camera cu nepasare. Altadata, o astfel de nepolitete m-ar fi enervat, insa acum singurul sentiment ce ma-ncerca era unul de curiozitate cronica.

Nimeni nu s-ar fi incumetat sa intre in casa altcuiva fara sa fie invitat, cu exceptia unui hot. Tutusi, hotii nu bateau la usa.

M-am linistit cand claia roscata a Natashei s-a ivit de dupa usa; avea o sacosa uriasa ce probabil era mai mare de doua treimi din suprafata corpului sau in maini.

S-a servit din bautura preparata de mine fara menajamente in timp ce eu ma uitam prin lucrurile aduse. Erau filme, muzica si dulciuri exact pe gustrul meu.

-Stii ce? Am intrebat pe un ton jucaus care m-a uimit pana si pe mine. Nu mai vreau sa stau aici.

Ochii exoftalmici ai roscatei stralucira si scoase-habar n-am de unde-un pachet ce parea sa contina haine. A cotrobait printe ele si si-a ales o rochita foarte scurta peste care si-a pus o camasa alba, simpla. A trantit si cateva accesorii si si-a trecut o perie prin par, iar in 10 minute a fost gata.

Eu mi-am ales o rochie dintre cele cumparate de mine. Era rosie si in ea paream mult mai imbracata decat Natasha.

M-am asezat langa ea, astfel incat in oglinda incadrata de lemn sculptat sa ne vedem amandoua. Eu aratam ca o femeie, cu rochia scurta, dar eleganta, iar prietena mea arata precum o liceana abia iesita de pe bancile clasei a 10a.

Dupa ce ne-am pregatit, am retusat si am coafat ca niste adolescente fitoase, am iesit spre noi cuceriri.

Spre surprinderea mea, noaptea deja se instalase. Era intunecata ca onixul, iar cerul parea de catifea brodata cu stele de argint. Luna, regina tuturor sperantelor nefaste create de intuneric ne privea demna si tacuta, dar cu o paloare specifica mortii. Natura era linistita, insa la fiecare pas, o nazarire ca o falfaire de aripi mi se asternea in fata ochilor.

Desi era turista, Natasha cunostea destul de bine orasul. M-a dus intr-un club in care se asculta muzica buna si mi-a cumparat numai ea de baut.

Intr-un colt era barbatul cel frumos pe care il vedeai intotdeauna insotit de cele doua femei si mai frumoase. Acum era singur si parea ca vrea sa se innece in paharul din fata-i.

Cand m-a vazu, m-a luat la dans. Natashei nu i-a convenit, am putut vedea pe fata ei, din usoara apropiere a sprancenelor si din subtierea buzelor. Nu a comentat nimic, totusi. Aveam de gand sa-i multumesc mai tarziu pentru asta; era seara mea de come-back si nu voiam sa imi fie stricata plus ca nu eram destul de coerenta in acele momente.

Amintirile mele din acea noapte sunt vagi. Imi amintesc cum la o oarecare ora, cand soarele se trezea cascand si intinzandu-se, am fost dusa acasa. Urmatorul lucru pe care l-am vazut au fost doi ochi incredibili de negri cercetandu-mi chipul cu luare-aminte.

.................................................................................................

Finally! Am reusit sa-mi tin in sfarsit promisiunea. E luni, am postat si sunt multumita ca mi-a revenit cheful de scris. Stiu ca "cin' se scuza se acuza", dar ma simt datoare sa dau socoteala pentru perioada mare in care am lipsit. Am fost si bolnava, timp in care pur si simplu am suferit de un blocaj al scriitorului, apoi au venit simularile si saptamana altfel, care a fost chiar mai extenuanta decat zilele de scoala.

Sper ca noul capitol sa fie pe placul vostru si sa-mi dati un comment, cat de mic. 

Hugs and kisses!!!!