Capitolul 3-Oglinda

...mirarea si spaima mi-au tras cate-o palma. In oglinda nu era reflexia mea…tot eu eram, dar cu o expresie suferinda. Aratam ca naiba; parca fusesem torturata toata viata.

Am intins mana pentru a atinge suprafata lucioasa, dar in loc de asta, degetele mi-au trecut prin material; era ceva in genul apei, dar foarte rece. Am retras speriata mana, dar in loc sa fug de acolo, curiozitatea m-a impins sa ating sticla-apa sau ce-o fi din nou. De data asta am atins-o cu ambele maini. Un fior rece m-a trecut si m-am simtit trasa, ciudat intr-un amalgam de ganduri. Erau de-ale mele, imi cunosteam esenta, dar erau si despre mine din prisma altcuiva.

Gandurile au continuat sa ma atace, sa ma traga in neant, pana cand nu am mai simtit nimic. Ca si cum as fi fost moarta. Am incercat sa-mi deschid ochii, dar in jur era o ceata de nepatruns. Speriata, am incercat sa disting ceva, orice, fara nicio izbanda, insa.

-Esti atat de naiva! Calmitatea vocii din spatele meu ma uimi. Cum poti fi calm intr-un loc ca asta?

-Este campia cetii, prostuto! Cum vrei sa vezi ceva?vocea era una feminina, de-asta sunt sigura. Era subtire, ca un clopotel si imi dadea fiori.

O mana rece ca gheata imi lua usor incheietura si ma trase in ceata. N-aveam nici puterea si nici dorinta sa ma retrag. Ma simteam bine acolo si nu ma puteam gandi la nimic altceva. Mintea mea era ametita, de parca bausem prea mult vin la una dintre petrecerile simandicoase ale Amandei; ca si cum ceata din camp;ie imi intrase prin urechi si imi afectase creierul.

M-am lasat dusa intr-o directie, fara sa am habar unde, si m-am pomenit dintr-o data intr-o vale infioratoare. Copaci nu existau, iar iarba parea sa fi fost arsa. Arata ca si cum nimeni nu mai trecuse pe acolo de cateva sute de ani. M-am uitat mirata in jur. Nici urma de ceata, doar un vant al carui vuiet sinistru iti dadea fiori. Am cautat silueta imbracata in alb, darn u se vedea nicieri. La a treia rasucire a aparut in spatele meu; avea o expresie senina. Parea dusa cu pluta.

Parul ei era lung si drept, la fel ca si al meu, doar ca nu era rosu, ci nisipiu. Ochii ii avea de un verde-smarald si era mai scunda decat mine. Era frumosa trecand peste expresia de sminteala, dar trasaturile erau identice cu ale mele.

M-am speriat: semana cu mine, dar nu eram eu. S-a apropiat de mine cu un zambet trist pe fata si mi-a atins obrazul. Atunci mi-a trecut intreaga viata prin fata ochilor: certurile cu mama, intalnirea cu familia Kennedy, noptile petrecute cu Ethan...aveam sa mor? Cum am putut fi atat de idioata? Orice om normal ar fi fugit din fata oglinzii, dar eu cu atractia mea pentru belele, m-am incapatanat sa vad ce e acolo.

Cand si-a luat mana de pe fata mea, am putut vedea ca avea ochi inchisi, iar sub ei niste cearcane uriase. A intins mana spre a mea, dar m-a ferit repede; intr-o miscare ce parea de balet combinata cu una de lupta mi-a luat mana. Pe fata ei se citea iritare.

“Nu irita un om ce locuieste intr-o oglinda, Eva!” mi-am notat eu. “S-ar putea sa nu iasa tocmai bine…ar trebui sa invat si eu miscarea aia” am continuat sa debitez pana cand n-am mai putut suporta stransoarea ce se intesea. Cand am crezut ca imi va rupe mana, o alta durere ma cuprinse; de data asta era diferita. Simteam frustrare, desi parca nu era a mea. In fata mea aparu o imagine. Desi disparu instantaneu nu am putut san u-mi dau seama al ciu era chipul infatisat. Mama.Cea biologica. O tristete subita, de data asta a mea, ma cuprise. Ce legatura avea ea cu toata tarasenia asta cu oglinda?

Ea era dura, realista…n-as fi putut niciodata vedea-o amestecata intr-o chestie parca scoasa dintr-un film SF. Am realizat cu o oarecare uimire ca imi lipsise. Femeia care pe masura ce cresteam imi arata din ce in ce mai putina iubire, pana cand am simtit ca ma uraste si am fugit de acasa. Nu o mai vazusem de 9 ani. Niciodata in acest timp nu m-am gandit la ea cu setimente prea frumoase. De fapt, rareori m-am gandit la ea.  

Cu tata m-am intalnit de cateva ori; el chiar imi simtea lipsa. La un momentdat a incercat sa ma convinga ca mama s-a mai schimbat, ca e mult ma dulce acum si ca ii este dor de mine. I-am zis adevarul: acela ca nimeni si nimic nu ma mai poate face sa ma intorc acasa, ca nu-mi doresc asta. Dupa acea intamplare ma mai intalnisem de doua sau trei ori cu el. Apui a inceput sa calatoreasca in strainatate (probabil din dorinta de a scapa de mama si de amintirile altor zile mult mai putin tensionate). Cu toate acestea, nu m-a uitat niciodata. Imi telefona de cate or putea, de Craciun unul dintre cadourile de sub brad era de la el, iar de ziua mea venea in persoana la casa Kennedy. Ma privea cu dragoste si regret, dar niciodata nu a mai incercat sa ma convinga sa ma intorc.

O simpla imagine fugara a mamei fu de ajuns pentru a-mi creea toate acele ganduri…amintiri. Mult prea triste pentru un om tanar, care iubeste viata. O sa-i fiu in veci recunoscatoare Amandei. Probabil ca daca ea nu ar fi aparut  ai mei m-ar fi convins sa ma intorc, iar acum as fi avut sufletul negru si nu as fi stiut ce inseamna sa te bucuri de viata. Ma intreb ce s-ar intampla daca as vedea-o cu adevarat, daca i-as face o vizita. Bineinteles, daca mai scap din cosmarul asta.

Atunci un alt chip imi invada mintea. Al lui Ethan. Am uitat toata tristetea si regretele care ma stapanisera, acum era numai el. Frumosul lui chip palid contrastant cu albastrul ochilor. Acei ochi care ma fermecasera. Il doream atat de mult, incat sufeream fizic. Vroiam sa-i ating buzele moi si carnoase, sa le sarut pana ramaneam amandoi fara rasuflare; vroiam sa-i mangai parul blond cu reflexii castanii, mereu atat de ciufulit incat imi strecuram degetele printre suvitele rebele incalcindu-i-le si mai rau.  Voiam sa ma stranga in bratele lui musculoase pana simt ca ma topesc, sa fie mereu langa mine, sa-mi sopteasca dulcegarii la ureche sau sa-mi dea ideile geniale care ma bagau mereu in belele. Il iubeam; niciodata nu realizasem cu cata intensitate si cat de sfasiata as fi daca mi-ar fi rapit. Acum mi-am dat seama. Fusesem iubita si nu oferisem nici pe jumatate cat imi fusese oferit mie. Totusi n-am ramas niciodata singura. Fusesem atat de norocoasa…voi mai fi si de-acum incolo? Poate.

Dintr-o data singurul lucru pe care-l mai vedeam era fata enervant de senina a fetei in alb. Ea ma privea de parca tocmai castigase la loto.

Hopa, are de gand sa ma manance? Nu cred, mi-am raspuns tot eu. La cat de slaba e, ai crede ca n-a mancat carne niciodata. Fata ma tot fixa cu privirea ei victorioasa insistenta; am incercat sa nu-i trag una.

Am incercat sa-mi indrept atentia spre altceva. Tinutul acela pustiu ini facea in ciuda, dar am continuat sa ma holbez in gol de parca viata mea depindea de asta. Ciudata nu a reactionat, asa ca am inceput sa ma invart pe acolo. Sunetul vantului care batea era sinistru; parca era vaietul unui om nenorocit. Mi se facu pielea de gaina si am incercat sa nu ma mai gandesc la asta. Era foarte greu, asa ca am decis sa o privesc iar pe…ea. Inca se uita la mine cu expresia aceea tampa si enervanta. Era prea mult. Voiam acasa. Hotarata sa-mi infrang teama, am deschis gura; nu mai trecuse niciodata atata timp fara ca eu sa vorbesc.

-Mmm scuze dar…pot sa stiu ce caut aici?

Nebuna ma priveste.

-As vrea sa ma intorc acasa…am incercat eu din nou.

Nimic. Nebuna ma priveste.

Enervata, am decis ca voi gasi drumul spre oglinda singura. La jumatatea primului pas, insa, am inghetat. Ma prinsese de mana. Cand m-am intors s-o privesc plangea.

-Daca vrei atat de mult sa te intorci acasa, du-te. Pe masura ce vorbea, culoarea limpede a lacrimilor sale se transforma intr-un rosu sangeriu.

Speriata, mi-am retras mana si am zis:

-Da, sigur…

…si am luat-o la fuga intrand in ceata aceea groasa. Imi dadea fiori; era foarte rece si imi parea ca nu voi reusi sa mai ies de acolo.  Senzatia de vid ma innebunea, imi active claustrophobia. Pe masura ce alergam, insa, m-am rostogolit direct in patul meu.

Uimita, am ridicat capul dintre pernele pufoase. Fusese un vis? M-am tras mai aproape de oglinda, dar neindraznind sa ma uit in ea. Am coborat din pat, iar cand am ridicat privirea, am paralizat de frica. Eram plina de sange coagulat. Pe fata mea se aflau cateva pete, dar pe rochia galben deschis arata de parca as fi fost injunghiata in zece locuri diferite. Era infiorator, culoarea aceea de rosu care se inchidea semanand din ce in ce mai mult cu maro-ul imi intoarse stomacul pe dos. Am fugit spre baie si m-am aplecat deasupra W.C-ului. Nu se intampla nimic. Confuza, ma ridicai in picioare; eram bine. Putin ametita, dar stomacul meu era in regula.

Trecui repede pe langa oglinda fara sa-i arunc nicio privire sigura ca daca voi vedea din nou petele de pe hainele mele mi se va face rau. Am intrat in cada si am dat drumul la dus. Am setat apa fierbinte si am incercat sa ma relaxez. Mi-am desfacut incet nasturii de la cardiganul meu distrus, unul cate unul. Aveam sange pana si pe sub unghiile mele lungi pictate. Am incercat sa nu-l bag in seama si m-am concentrat pe scoaterea hainelor. Am dat jos cardiganul si mi-am desfacut incheietoarea de la sutien, apoi fermoarul rochiei.. Pantofii ii dadusem jos ininte sa intru in baie.

Gandindu-ma ca mai relaxata decat devenisem nu puteam fi, am oprit apa si am strans un prosop pe langa mine. Nu am aruncat nicio priivire gramezii de haine, ci m-am dus direct catre dulapul din camera mea. Mi-am luat de acolo o rochita foarte colorata, cu maneci scurte, cu un decolteu care nici nu putea fi numit asa, in schimb, foarte scurta. Mi-am luat si niste jampieri negri lungi pana la genunchi si o pereche de bocancei. Mi-am infoiat parul si eram gata.

 Am cotrobait prin sertare dupa o punga destul de mare, iar cand am gasit un sac menajer am mers in baie si am strecurat hainele murdare acolo, incercand sa nu le ating.   

Cand am trecut pe langa oglinda baii, obisnuinta m-a facut sa privesc intr-acolo. M-a uimit imaginea; eu plangeam. Nu mai aratasem asa vulnerabila de ani buni, de pe vremea in care ma certam cu mama si ma ascundeam dupa masina de spalat din baie. Stateam acolo cu orele, pana cand venea tata dupa mine si incerca sa ma calmeze. Statea langa mine pana imi potoleam lacrimile si ma spalam pe fata. Apoi pleca pe furis ca sa nu-l vada mama. Cat de vesela ma facea…

M-am sprijinit cu mainile de marginea chiuvetei in incercarea de a-mi opri lacrimile. Am respirat adanc gadindu-ma ca in cateva minute il pot vedea pe Ethan. Am zambit fals, dar pe masura ce chipul iubitului meu imi invada mintea, surasul imi deveni unul natural.

Am legat sacul bine ca sa fiu sigura ca menajera nu-si poate baga nasul. L-am luat fara sa ma gandesc la ce continea si am coborat. Dakota se prefacea ca sterge praful cu o ceasca de cafea alaturi. S-a ridicat speriata pierzandu-si echilibrul si fu cat pe ce sa verse ceasca,  dar nu i-am zis nimic, ba chiar i-am zambit in timp ce ii dadeam instructiunile:

-Te rog sa duci sacul acesta direct la gunoi, fara sa-ti bagi nasul acolo,; daca vei face asta, exista riscul de a ti-l prinde si sa ramai fara el. Am plecat, cu mersul meu gratios lasand-o cu gura cascata.

-Buna dimineata tuturor, zisei.

Era un peisaj familial pe care il iubeam…il adoram chiar: Valerie stand la masa alaturi de Ethan. Am chicotit cand am vazut cu ce era imbracata. Avea o bluza flower-power, o fusta alba foarte scurta, margele, niste pantofi albi cu sosete roz si o funda foarte mare si roz in parul usor ciufulit. 

Amanda nu agrea exagerarile de niciun fel, mai ales la fiicele sale, dar…Val era Val. Nebunatica, impotriva regulilor, nu-i pasa daca o accepti sau nu, inteligenta si cu un pas inaintea oricui. Si imi placea. Fratele ei statea alaturi si se juca absent cu mancarea. Asteptandu-ma pe mine, am dedus eu. Amanda tragea de umerii Sophiei pentru a o face sa tina spatele drept. Din cate mi-am dat seama, erau inca la micul dejun. Dar cum? Mi se paruse ca am petrecut ore in oglinda aia nenorocita…

-Ah, Evanna, scumpo ce rochie frumoasa! Imi zise Amanda. Ia un loc, acum a coborat si Valerie.

-M-multumesc am zis eu mirata de normalitatea tuturor. Ethan se uita lung la picioarele mele in timp ce Val isi inabusea rasul iar Amanda incerca sa-i distraga atentia Sophiei; doar nu voia sa vada un copil de 14 ani cum fie-su se holbeaza la picioarele fiicei adoptive.

M-am asezat gratios la masa si am asteptat ca Dakota sa se intoarca. I-am cerut o cafea si niste briose cu ciocolata. Le-am mancat pe indelete ignorand bazaitul din urechi. Da Doamne sa nu mi se faca rau!  

Cand am terminat, i-am facut semn lui Ethan sa ma urmeze. Am ajuns pe terasa inaintea lui si am privit cerul; era innorat, dar nu mai ploua. Norii aveau din nou culoarea aceea stranie de cenusiu inchis care ma ingrijorase cu o zi in urma.

Am auzit cum usa a scos un click in urma lui Ethan. Acesta ma lua de mana fara sa spuna nimic. Am intors capul, privindu-l in ochi. Acestia ardeau si am simtit ca ardeau numai pentru mine. Mi-am inclestat mainile in jurul gatului sau iar el mi-a infasurat talia cu bratele musculoase si m-a sarutat usor pe gat. L-am sarutat inhalandu-I aroma; vroiam sa ma stranga si mai tare, nu mai conta nimic inafara de noi doi.

* * *   

Stateam in leaganul de pe terasa tinandu-ne de mana si privind la frumusetea Londrei si a parcului Richmond langa care locuiam.

-Stii ce? Zise Ethan.

-Nu, ia uimeste-ma, am raspuns sarcastica.El a scos limba la mine si a continuat:

-Hai sa iesim…sa scapam de mama si de plictiseala de aici. O luam si pe Val…In ultima vreme am fost ca la puscarie. Si a fost cu acordul nostru. Poate vine si Michael…

-De acord, am zis repede, nestiind cine e Michael dar dornica sa scap de misterul oglinzii ce ma urmarea. I-am dat drumul la mana si am fugit pe scari. Cu o viteza uimitoare am ajuns la camera prietenei mele si i-am dat vestea:

-Ethan a propus sa iesiiiiim! urlam eu.

-Super! zise Val la fel de entuziasmata ca si mine. Fug sa ma schimb! mai zise si disparu.

Am mers si eu repede catre dulapul de la mine din camera si am inceput sa cotrobai dupa tinuta perfecta.

...........................................................................

Aici este capitolul 3. Scuzati orice fel de greseala. Va rog, comentati chiar daca va place, chiar daca nu. De personaje ce parere aveti?

See you soon!:-*:-*:-*:-*